Lămâiul

LĂMÂIUL

Lămâiul este cultivat în zonele calde ale întregii lumi. Ca plantă de ghiveci, lămâiul este foarte atractiv. El creşte foarte bine la temperaturi ridicate şi într-un loc însorit. Lămâiul are nevoie de multă căldură, fiind sensibil la temperaturi scăzute. Temperatura optimă pentru creşterea vegetativă este de 16-18°C. Lămâiul începe vegetaţia când temperatura aerului este de 10-12°C, iar a solului de 11-12°C.

De aceea, lămâiul poate fi lăsat în aer liber din mai până în mijlocul toamnei, şi locul cel mai călduros şi mai luminos. Latura sudică a unei case este un loc foarte potrivit, ca şi un loc însorit într-o curte. Căldura din timpul zilei se păstrează în pereţi şi este eliberată în timpul nopţii. Astfel este creat un microclimat echilibrat, foarte potrivit lămâiilor. Pereţii estici şi vestici sunt şi ei locuri destul de bune pentru aşezarea plantei. Locul trebuie să fie ferit de curenţii de aer. Lămâii nu ar trebui puşi prea aproape unii de alţii, fiindcă se umbresc reciproc sau se sufocă.

Lamâiul, la noi, este sensibil la vânt. Dacă ei stau în vânt sau în curent, suferă foarte mult. Lăstarii tineri îşi pot pierde frunzele delicate, vârfurile lor se pot usca şi planta “cheleşte” complet. În afară de asta, planta devine sensibilă la boli sau dăunători.

Pământul potrivit

Pentru ca planta să se simtă bine în noul mediu, are nevoie de un substrat potrivit. În crescătoriile sudice, plantele pot suporta orice fel de pământ, căci condiţiile climatice sunt optime. La noi, solul trebuie să fie cât mai potrivit, pentru a compensa factorii lipsă. Mai ales pentru cultura în ghivece, alegerea solului potrivit este neapărat necesară.

Cel mai bun pământ pentru lâmâi este unul bogat în nutrienţi şi humus, care nu reţine apa. Acest pământ poate fi obţinut chiar la noi acasă din următoarele componente:

1. HUMUS(în latină:pământ) se formează în stratul superior prin descompunerea materiei organice. Este foarte nutritiv, reţine apa şi conţine acid humic. Compostul conţine foarte mult humus valoros. Pământul bun de grădină conţine, alături de nisip şi lut, humus.

2. Argila şi lutul reţin apa şi substanţele nutritive. Este necesară o cantitate mică din acestea

3. Nisipul, preferabil nisip de cuarţ (nisip de râu) îmbunătăţeşte permeabilitatea pământului. Trebuie adăugat în cantitate mare pământului care conţine argilă. Nisipul nu trebuie să fie prea fin, căci să se fluidizeze şi să iasă la suprafaţă.

 

Reţeta orangeriilor vechi, cu experienţă

4/8 compost bine fermentat sau bălegar(humus), trecut prin sită

1/8 lut

1/8 argilă

2/8 nisip

Sterilizarea pământului

Pământul sterilizat cu abur nu conţine larve, spori de ciuperci sau seminţe de buruieni. În acest scop există aparate speciale, care sterilizează substractul cu vapori fierbinţi de apă. Cantităţile mai mici de pământ pot fi sterilizate în cuptor: circa 20 de minute la o temperatură de 120-150ºC sau opărite cu apă în clocot.

 

Pământul din comerţ

Acesta poate fi folosit pentru citrice, numai dacă nu conţine doar turbă. În acest caz trebuie adăugat 20% nisip şi puţin lut. pH-ul(de obicei indicat pe ambalaj) trebuie să fie între 5,5 şi 6,5.

Mutarea Plantei

Plantele tinere de obicei le expediem în ghivece mici, pentru un transport uşor. Cultura în aceste recipiente nu este indicată. Rădăcinile plantelor nu se pot dezvolta. La început, vasul trebuie totuşi să fie mai mic, pentru ca pământul să fie străbătut în totalitate de rădăcini.

Mutaţi planta în ghivece puţin mai mari. Diametrul acestora trebuie să fie doar cu 20% mai mare, pentru ca rădăcinile să se dezvolte în spaţiul liber. Rădăcinile rupte trebuie tăiate ordonat, pentru a asigura dezvoltarea lor în continuare. Plantele sănătoase pot fi mutate oricând, dar perioada recomandată este primăvara, din februarie până în mai, când încep se se dezvolte lăstarii.

Pregătirea recipientului

Dacă ghiveciul a mai fost folosit, trebuie curăţat temeinic înainte de o nouă refolosire, pentru a curăţa posibilele substanţe depozitate şi pentru ca porii lutului să se umple cu apă şi să nu mai absoarbă umiditatea substratului. Recipientele din lemn folosite trebuie mai întâi dezinfectate cu apă clocotită şi curăţate bine cu peria.

Plantarea corectă în recipientul ales

Puneţi deasupra găurilor ghiveciului cioburi de lut sau alte obiecte asemănătoare şi un strat de drenaj din pietricele. Deasupra acestui strat puneţi pământ într-un strat a cărui grosime să asigure plantei, în noul ghiveci, aceeaşi zonă de ieşire din pământ pe care a avut-o şi înainte de replantare. Trebuie să aveţi grijă să introduceţi planta la aceeaşi adâncime ca şi în recipientul vechi. Altfel, pot să apară uşoare infecţii cu ciuperci, care pot dăuna plantei.

Marginea ghiveciului trebuie să fie cu 1-2 cm mai înaltă decât pământul, pentru a face posibilă udarea.

Transplantarea lămâiului

În perioada de creştere lămâiul se transplantează la 1-2 ani cu întreg balotul de pământ. După intrarea pe rod transplantarea se face o dată la 3-4 ani.

La vârsta de 10-12 ani, lămâii se pun în vase mari (hârdaie de lemn cu fundul perforat) cu diametrul în partea superioară de 50-60 cm, unde rămân definitiv, pământul de la suprafaţă împrospătându-se în fiecare an.

Udarea

În timpul fazei de creştere, din aprilie până în septembrie, planta trebuie udată în mod regulat. Perioada cea mai potrivită este dimineaţa sau după-amiaza. Cea mai bună este apa de ploaie curată, dar şi apa de la robinet- dacă nu este prea dură(cu conţinut de calcar). Această valoarea poate fi măsurată, sau puteţi întreba la staţia de epurare. Apa nu ar trebui să depăşească 20ºdH (grade de duritate). Dacă nu aveţi la dispoziţie decât apă cu conţinut înalt de calcar, neutralizaţi-o mai întâi picurând în apă câţiva stropi de oţet.

Cantitatea de apă potrivită

Pentru a nu dăuna plantei, substratul nu are voie să fie prea uscat. Dar şi apa acumulată este foarte periculoasă. Pot fi afectate vârfurile rădăcinilor, planta poate să nu mai crească şi în final, să moară. Dacă solul este prea uscat, frunzele se vor ofili şi lăstarii vor atârna. Dacă planta este udată, atunci poate supravieţui fără urme vizibile. Solul uscat trebuie umezit în profunzime.

Udaţi lămâiul la fel ca pe celelalte plante de apartament, adică lăsaţi pămantul din ghiveci sa se usuce putin inainte de a uda din nou. Cel mai bun tratament este sa stropiti frunzele cu apa, pentru a pastra un nivel de umiditate ridicat.

 

FERTILIZAREA

Lămâii necesită, pentru o creştere sănătoasă, diferiţi nutrienţi.

Îngrăşăminte minerale

Acestea se administrează rapid şi îşi fac simţită prezenţa în scurt timp. Conţinutul lor poate varia; neapărat necesare citricelor în perioada de creştere sunt A (azot)- F(fosfor) – P (potasiu) în proporţie de 24-14-14. Nu abuzaţi de îngrăşămintele minerale, căci aceasta ar putea dăuna plantelor.

După presărarea solului cu îngrăşăminte udaţi în mod regulat, căci transportul nutrienţilor nu este realizat decât cu un substract umed. La alegerea îngrăşământului chimic, ţineţi minte că solul va putea fi îngrăşat cel târziu până în septembrie.

Îngrăşăminte organice

Acestea nu sunt întotdeauna disponibile şi nu îşi fac efectul repede. Totuşi, îmbunătăţesc structura solului şi sunt de recomandat, în special în cazul în care sunt disponibile.

· Pentru creştere, îngrăşământ cu azot (aşchii de corn)

Îngrăşarea cu mult azot stimulează foarte mult creşterea plantei, dar inhibă oarecum capacitatea ei de a înflori. Oprirea administrării de azot şi schimbarea îngrăşământului folosit cu unul care conţine fosfor va stimula înflorirea şi formarea fructelor.

· Pentru înflorire şi formarea fructelor, îngrăşământ cu fosfor (balegă de cal, uscată)

Balega de cal era folosită de secole în orangerii, cu foarte mare succes. Aceasta poate stimula înflorirea, datorită conţinutului ridicat de fosfor.

Nu trebuie totuşi să folosiţi prea mult timp acelaşi îngrăşământ; mai ales când este vorba de cel cu fosfor.

Va fi totuşi de recomandat acoperirea solului din ghivecele mari, primăvara, cu balegă de cal bine uscată. Acest strat asigură o uscare mai puţin rapidă a solului şi aprovizionează planta cu nutrienţi, în cantităţi echilibrate

· Îngrăşământ universal (must de bălegar(de vită uscat) sau gunoi de păsări fermentat diluate în apă 1:10).

Atât la udat cât şi la îngrăşat este bine ca lichidul să se toarne în 3-4 reprize pentru a se absorbi tot şi lent.

Tăierea

Tăierile profesioniste au rolul de a conferi plantelor un aspect deosebit de plăcut dar şi un spor substanţial de producţie, fără a afecta durata de viaţă a plantelor. Tăierea la lămâi, mai ales la cei din ghiveci, nu este obligatorie dar ar trebui făcută la timpul potrivit. Dacă aceasta nu este efectuată, lămâii cresc aşa cum le dictează “codul” genetic şi condiţiile de mediu. Astfel, plantele vor fi ramificate, dar vor avea fructe mici şi îşi vor pierde frunzele din zonele inferioare. Creşterea lor va împiedica înmulţirea plantelor, dar nu se vor forma fructele mari. În afară de asta, plantele nu vor avea un aspect estetic.

Pentru lămâi cu coroană joasă: Tulpina plăntuţei în vârstă de un an se scurtează la 30-40 cm. Din lăstarii apăruţi după scurtare alegem 3-4 lăstari bine poziţionaţi şi dezvoltaţi, iar restul se înlătură. Când lăstarii reţinuţi au 25-30 cm se ciupesc pentru a ramifica.Această operaţie se repetă 2-3 ani, de 2 ori pe vară, până se obţin ramificaţii de ordinul IV şi V pe care lăstarii vor fructifica.

La plantele bine îngrijite, într-un an se pot obţine ramuri de două ordine, asigurând intrarea pe rod în anul 3. Ramurile scurte care au fructificat, uscăturile, lăstarii prost orientaţi se vor elimina. Tăierile se pot face în orice perioadă a anului.

 

a. Tăierea vârfurilor

Când nutrienţii sunt în cantitate mare, lămâii tind să dezvolte ramuri puternice care cresc în afara coroanei şi strică forma iniţială a arbustului. Dacă în timpul unei perioade de creştere se observă apariţia unor astfel de lăstari, aceştia trebuie tăiaţi imediat, dar nu în totalitate. Astfel, ei se vor ramifica. Pentru tăierea acestor lăstari nu veţi aştepta până în sezonul de tăiere din primăvară, căci până atunci lăstarul s-ar putea dezvolta şi ar lăsa un gol neaspectos după tăiere.

b. Tăierea ramurilor

Plantele cu creştere rapidă, sau care nu au mai fost tăiate de mult timp, trebuie, din motive practice şi estetice, să fie tăiate. Altfel, plantele de ghiveci devin neatractive; iernatul va necesita şi mult spaţiu din cauza coroanei mari. Zonele tăiate vor fi unse cu o substanţă terapeutică pentru închiderea rănilor; astfel vor fi prevenite infecţiile şi evaporarea lichidelor. Lămâii mai în vârstă, crescuţi natural, nu necesită multe măsuri de tăiere. Este de ajuns ca ramurile deranjate să fie îndepărtate primăvara, înainte de perioada de creştere. Prin tăierile ramurilor se urmăreşte obţinerea unei coroane cu formă elegantă, evitarea aglomerărilor excesive de lăstari, îndepărtarea ramurilor uscate şi a celor crescute înspre interiorul coroanei. Crengile golaşe, cu lăstari foarte rari se pot garnisi abundent dacă li se îndepărtează, prin tăiere, un segment de aproximativ 1/3 din lungime.

Influenţa frunzelor

Lămâii sunt veşnic verzi. Asta nu înseamnă, totuşi, că frunzele rămân pentru totdeauna pe crengi. Fiecare frunză moare şi cade după aproximativ trei ani. Din muguri cresc apoi lăstari noi, ale căror frunze le înlocuiesc pe cele căzute. Fiindcă perioada de viaţă a fiecărei frunze poate varia, pe crengi vor fi întotdeauna frunze mai tinere şi mai bătrâne. În iernile foarte uscate, în condiţiile noastre climatice, unele plante tind să piardă o parte din frunze. Unii amatori se sperie şi încearcă să corecteze această pierdere printr-o udare şi o îngrăşare excesivă, putând chiar să distrugă planta. Această pierdere a frunzelor, iarna, nu reprezintă un motiv de îngrijorare dar ea ar trebui evitată, chiar dacă nu este neapărat dăunătoare şi planta se regenerează primăvara.

Lămâiul este totodată o plantă remontantă; pe acelaşi lămâi poţi găsi flori şi fructe în diferite stadii de dezvoltare, inclusiv fructe coapte.

Pentru creşterea şi hrănirea normală a fructelor planta trebuie să aibă minimum 10 frunze sănătoase pentru fiecare fruct, iar alte frunze sunt necesare pentru hrana tulpinii şi a rădăcinilor.

 

ÎNFLORIREA

În perioada înfloritului, dacă lămâiul nu este scos afară, se deschid ferestrele pentru a intra albinele să facă polenizarea.

Florile apar pe ramurile anuale, foarte rar pe lăstari şi câte una sau mai multe la subsuoara frunzelor tot timpul anului, dar perioada principală de înflorit este primăvara, odată cu primul val de creştere a lăstarilor.  Lăstarii lămâiului au într-un an 2-3 valuri de creştere.

În perioada înfloritului temperatura trebuie să nu fie mai mare de 18°C, întrucât florile avortează.

Începutul rodirii

Lămâii altoiţi încep să rodească la vârsta de 3-5 ani, iar cei proveniţi din sămânţă la 8-10 ani. De la căderea petalelor până la coacerea fructelor, în condiţii de apartament este nevoie de 180-220 zile.

După prima legare, fructele cresc foarte repede, apoi creşterea încetineşte treptat, iar în faza de pârgă creşterea încetează.

În primul an de rod pe un lămâi se lasă 2-3 fructe; în anul II, 5-8 fructe; în anul III, 10-15 fructe; în anul IV, 20-25 fructe.

Când facem răritul fructelor ţinem cont că pentru creşterea şi dezvoltarea unui fruct sunt necesare 10 frunze. Practic, pe o ramură lăsăm 2 fructe la distanţă de 15-20 cm între ele.

Căderea fiziologică a fructelor are loc în mai multe etape, fiind determinată de supraîncărcarea pomului. Căderea în masă a fructelor este de nedorit şi se poate evita prin afânarea permanentă a solului din vase, prin menţinerea umidităţii şi a fertilităţii la un nivel optim.

Sa nu fiti surprinsi daca arbustii fac multe fructe imature dupa inflorire. Ca multi alti pomi fructiferi, lămâi produc mai multe fructe decat pot suporta. Nu este nici o problema daca o mare parte din fructe va cadea.

Pentru creşterea şi coacerea fructelor temperatura optimă este de 19-22°C.  Pentru ca lămâii să aibă culoarea potrivită, este necesară o temperatură nocturnă de sub 16ºC.

 

Iernarea adecvată

 

Trecerea la iernat

Se face toamna înainte de a se răci pământul din vase. Acomodarea lămâilor se face 15-20 de zile – ziua se ţin afară, iar noaptea în cameră. La fel se procedează cu trecerea lămâiului din cameră în grădină primăvara.

 

În lunile de iarnă, cu mai puţine ore de lumină, planta nu are nevoie numai de un loc potrivit, ci şi de alte măsuri de îngrijire, căci această perioadă este cea mai grea pentru lămâi.

Ar trebui să respectaţi pe cât posibil regulile de iernat. Frigul poate dăuna foarte mult lămâilor.

a. Iernatul în casă

O cameră răcoroasă, bine aerisită, cu temperaturi cuprinse între 5 şi 10ºC este potrivită pentru lămâi. Dar locul trebui să fie luminos.

Dacă plantele stau în camera de iernare, foarte aproape una de alta, fructele ar trebui îndepărtate, mai ales dacă sunt deja coapte. Lămâii nu trebuie ţinuţi în aceaşi cameră în care sunt depozitate mere sau alte fructe. Evaporarea etilicelor poate duce uşor la pierderea completă a frunzelor.

b. Alte spaţii pentru iernat

Pentru iernarea lămâilor sunt potrivite şi verandele luminoase, grădinile de iarnă sau serele, dacă temperatura nu scade sub punctul de îngheţ. Chiar şi podul, pivniţa, grajdul, garajul sau casa scării pot fi transformate cu puţină îndemânare în locuri potrivite pentru iernat.

Dacă nu este disponibilă decât o încăpere întunecoasă, ca pivniţa rece sau garajul, este necesară o instalaţie de lumină. Cele mai potrivite sunt tuburile speciale, care dau o lumină albăstruie. Lămpile pot fi atârnate de tavan, la 20-40 cm de plantă. Sub o lampă de 40W pot trece iarna cam şase plante de mărime medie. Pornirea şi oprirea se face tot la 12 ore pentru a asigura 12 ore de lumină pe zi.

 

Ce e de făcut iarna

Lămâi necesită şi iarna o îngrijirea specială, ca să poată suporta luminozitatea scăzută.

Udarea şi fertilizarea, iarna

Plantele trebuie udate doar cât este necesar pentru a preveni uscarea completă a substratului. La temperaturile mai mici, ar trebui udat la intervale de câteva săptămâni. Ghivecele mai mici trebuie totuşi udate mai des, fiindcă se usucă repede. În lunile de iarnă, plantele se află într-un fel de pauză vegetativă la noi, şi consumă nutrienţi foarte puţini sau deloc. De aceea, iarna se va administra foarte puţi îngrăşământ.

Aerisirea corectă

Pentru iernat este necesară o aerisire potrivită. Plantele ţinute în cameră se mulţumesc cu deschiderea geamului în timpul zilei (atâta timp cât temperaturile nu scad sub 0 grade) Umiditatea relativă trebuie să fie cuprinsă între 40 şi 60%. Aerul este foarte uscat în camerele încălzite. De aceea este necesară umezirea suplimentară a aerului din aceste încăperi. Stropirea plantei cu apă nu este totuşi recomandată. În camerele mai răcoroase, această măsură poate duce la infecţia cu ciuperci. Aerul prea umed, în combinaţaie cu temperaturile scăzute şi aerisirea insuficientă poate dăuna plantei, chiar şi într-o seră luminoasă.

Când se apropie primăvara

Cea mai bună perioadă pentru tăierea lămâilor este cea dinainte de formarea lăstarilor, de obicei din februarie până în mai. Atunci, plantele sunt încă în cameră, din cauza pericolului gerului. Dacă planta se găseşte de mai mulţi ani în acelaşi recipient, această perioadă de după pauza de iarnă este potrivită şi pentru schimbarea ghiveciului şi a substratului. Când plantele înceep să crească, primăvara, trebuie administrat un îngrăşământ universal. Astfel este prevenită mai ales îngălbenirea frunzelor, şi ele îşi recapătă culorea sănătoasă.

Este anotimpul când nopţile pot deveni, brusc, foarte geroase. De aceea aerisirile, pe timpul nopţii, vor fi făcute cu precauţie.

 

Boli şi dăunători

BOLI

Frunze galbele

Colorarea frunzelor în galben sau chiar alb nu este rară, mai ales în cazul plantelor tinere. Deseori, cauza este o greşeală de îngrijire: solul ud, rece poate dăuna rădăcinilor mai ales iarna. Primul semn este îngălbenirea frunzelor, când rădăcina afectată nu mai poate transporta nutrienţii în cantitate suficientă.

Frunzele galbene, deschise la culoare, arată deseori o lipsă de fier.Această carenţă poate fi tratată cu un îngrăşământ cu conţinut de fier, dacă solul nu este prea calcaros.

Şi lipsa altor microelemente rare poate duce la îngălbenirea frunzelor. Ar trebui administrat un îngrăşământ universal, care să conţină mai multe substanţe nutritive.

Frunze cu pete şi margini maronii

Acestea apar în cazul unei carenţe de potasiu, sau când solul este prea ud.

Frunze cu pete maronii şi vârfuri uscate

Sunt semne clar ale unei arsuri de soare. Cauza principală: plantele sunt scaose din locul întunecat şi umed în care au petrecut iarna şi sunt amplasate direct în soarele arzător. Aceleaşi simptome pot fi observate şi în cazul stropirii excesive a plantelor care stau în locuri însorite.

Frunze răsucite

Frunzele răsucite şi uscate indică un sol prea uscat. Dacă frunzele răsucite se află pe o singură ramură şi nu cad, ci rămân agăţate, poate fi vorba despre o infecţie cu ciuperci aflată într-o fază foarte avansată. Aceasta poate fi combătută doar prin tăierea crengilor afectate şi stropirea plantei cu un fungicid.

Frunze foarte închise la culoare, chiar albăstrui

Acestea apar împreună cu căderea frunzelor şi frunctelor, şi indică o lipsă de fosfor.

Oprirea creşterii, necroze ale marginii frunzelor, frunze galbene

Aceste simptome sunt tipice unui pământ cu prea multe săruri, acumulate din cauza administrării excesive a îngrăşământului. Aceleaşi semne apar în cazul excesului de îngrăşământ, iarna. Zonele afectate vor fi tăiate şi plantele vor fi mutate într-un substrat potrivit. Rădăcina ar trebui clătită cu apă înainte de mutare, dacă este necesar.

Căderea frunzelor şi ramuri moarte

Iarna, căderea frunzelor nu este ceva neobişnuit. Aceasta apare dacă nu sunt respectate regulile iernatului. Sunt afectate mai ales plantele care stau în casă, fără lumină suficientă. Frigul sau lipsa luminii pot cauza şi uscarea crengilor întregi.

Daunatori

Vestea buna pentru cei care doresc sa cultive aceasta specie de arbusti fructiferi este ca sunt putini daunatori care ataca in conditiile din interior; combaterea lor este direct legata de sanatatea plantei.

Pentru combaterea bolilor se fac stropiri cu sulfat de cupru 1%.

· Acarienii (micii paienjeni rosii) sunt cei mai enervanti daunatori; le plac plantele uscate si netratate cu substante fertilizatoare, asa ca daca arbustul dvs. e bine udat si “hranit”, nu va avea nici o problema. Păduchii ţestoşi şi păianjenul roşu se combat prin spălări ale frunzelor cu o emulsie de săpun (fără sodă): 30 g săpun de bărbierit la 1l de apă.

· Păduchele lânos se combate cu: Fastac 10 EC 0,02% sau Decis 2,5 EC 0,025%.

· Musculiţa albă de seră – Ultracid 20 EC 0,16% sau Decis 2,5 EC 0,05%.

Exista si alti daunatori, dar sansele ca ei sa atace planta de interior sunt foarte mici:
– afidele, care se aduna in jurul mladitelor si a frunzelor noi.